Colectiva Riposta este un grup informal condus de femei și persoane queer ce activează în domeniul prevenției primare a violenței de gen.
Oferim ateliere de autoapărare feministă și ateliere în domeniul educației emoționale. Împuternicim femeile, persoanele queer și grupurile marginalizate să ocupe spațiu, să-și folosească vocea și să riposteze atunci când siguranța le este pusă în pericol.
Ne propunem să prevenim violența în toate formele ei, de la încălcări subtile ale limitelor până la agresiuni grave. Deși predăm și tehnici de autoapărare fizică, pentru noi autoapărarea înseamnă mai mult: include și dimensiunea emoțională și mentală, esențiale pentru prevenirea și oprirea violenței.
Autoapărarea feministă este pentru noi o practică esențială în lupta împotriva violenței de gen, cu care am intrat prima dată în contact în 2014, în contextul implicării noastre în organizarea informală de evenimente feministe.
Încă din 2013, ca parte a colectivului feminist al spațiului social autonom Acasă din Cluj-Napoca, am contribuit la mișcarea de emancipare a femeilor și persoanelor queer, prin ateliere, cursuri, publicarea de zine feministe, discuții despre consimțământ și proteste de 8 martie (2013–2017).
Experiențele personale de violență, precum și situațiile la care am fost martorx, ne-au determinat să căutăm forme reale de prevenție și să oprim din fașă suferința tuturor celor care trăiesc sub patriarhat. E un scop enorm, dar credem în el:





Parcursul nostru activist ne-a purtat prin contexte și organizații diverse, din zona justiției climatice și luptei pentru mediu, a drepturilor femeilor și persoanelor queer, a drepturilor muncii și a inițiativelor socio-culturale. Aceste experiențe ne-au format valorile și viziunea și ne-au întărit convingerea că schimbarea este posibilă, atunci când este susținută prin implicare colectivă și educație feministă intersecțională.
În acest drum, am observat că violența de gen este prezentă chiar și în spații progresiste, uneori în forme subtile și greu de recunoscut. Această conștientizare ne-a determinat să ne concentrăm, la nivel local, pe o direcție clară:
În 2021, împreună cu colectiva soră Slagtog din Islanda și în colaborare cu organizația Garance din Belgia, am organizat propriul nostru program de formare în autoapărare feministă. Facilitatorx din Colectiva Riposta au urmat un proces complex de pregătire profesională, desfășurat pe parcursul a doi ani, cu peste șase săptămâni de training intensiv și practică supervizată de Irene Zeilinger.
De aceea, ne ghidăm după o viziune critică și intersecțională și aplicăm o pedagogie feministă în toate activitățile noastre, punând accent pe respect, consimțământ, solidaritate și responsabilitate colectivă.
Cea mai mare parte a activităților noastre constă într-o serie de ateliere, de la autoapărare la grupuri de discuții pe tema siguranței și prevenirii violenței.
Riposta există pentru a combate violența și inegalitatea de gen prin acțiune colectivă, analiză critică și solidaritate. Luptăm împotriva cauzelor sociale și politice ale violenței și susținem autonomia și agenția celor mai afectate, în special persoanele queer, femeile și alte grupuri vulnerabile. Printr-o abordare participativă, centrată pe dreptul la integritate, împuternicim comunitățile să își revendice siguranța, demnitatea și dreptul la autodeterminare.
Misiunea noastră este prevenția violenței de gen, promovarea egalității, educația pentru autonomie și apărarea drepturilor omului, contribuind la construirea unei societăți juste, bazate pe solidaritate, implicare activă și respect.
Lucrăm cu o abordare specifică genului. Luptăm împotriva violenței de gen. Violența afectează femeile, persoanele queer și bărbații-cis(1) în moduri diferite. În consecință, în colectiva Riposta am decis să lucrăm cu femeile și persoanele queer, adaptând conținutul la situațiile, așteptările și nevoile lor specifice de viață.
Lucrăm cu o abordare specifică vârstei ori de câte ori este posibil, de exemplu cu persoane peste 55 de ani sau cu adolescentx. Aceste categorii de vârstă se confruntă cu violențe specifice și ateliere noastre au adaptat conținutul pentru acestea.
Căutăm cooperarea cu alte organizații pentru a ajunge la grupurile deosebit de vulnerabile. Prin urmare, propunem ateliere personalizate pentru adăposturi pentru femei, grupuri de imigrantx/refugiatx, organizații care lucrează cu persoane cu diverse abilități sau alte servicii similare.
Datorită parcursului nostru activist, suntem conectate direct cu grupuri locale implicate în lupte pentru climă, în comunități queer și în organizare feministă. Acestea sunt comunitățile din care facem parte, iar dorința noastră este să le sprijinim și să contribuim activ la consolidarea lor.
Lucrăm și cu o abordare specifică culturii organizaționale: oferim ateliere personalizate de grup prin combinarea tehnicilor de autoapărare feministă cu:
_________
Având în vedere cercetările care au demonstrat că violența de gen este perpetuată cu precădere de bărbați (2), considerăm că munca de prevenție a violenței cu bărbații cis trebuie adresată separat. Bărbații cis sunt și ei victime ale violenței, de cele mai multe ori victime ale violenței altor bărbați (3), și uneori chiar victime ale violenței domestice (4), însă construcția de gen, patriarhatul internalizat și privilegiile de gen creează o dinamică a violenței foarte diferită pentru aceștia, lucru care necesită un altfel de abordare în atelierele de prevenție decât în cazul femeilor și persoanelor queer. Ne dorim pe viitor să dezvoltăm ateliere dedicate bărbaților – perpetuatori și victime deopotrivă, însă momentan ne adresăm strict femeilor și persoanelor queer.
(1) Identitatea de gen este experiența subiectivă a felului în care cineva își percepe propriul gen. Bărbații cis sunt persoanele care se identifică ca bărbați și această identificare coincide cu genul atribuit la naștere bazat pe organele sexuale biologice. Acestor persoane li se spune cisgen (sau cisgender sau simplu cis), cis fiind un cuvânt latin care înseamnă “de aceeași parte”.
(2), (3), (4) Poti vedea câteva statistici aici:
violența sexuală: – între stigmă și justiție.
Country profile for Romania | European Institute for Gender Equality, Gender-based violence statistics – Statistics Explained – Eurostat,